Revenim la starea de urgență?! Orban: „Vom lua orice măsură care se va impune”
Pandemia de coronavirus este departe de se fi sfârșit. Numărul record de îmbolnăviri cu noul coronavirus a dus la o reacție promptă a autorităților. În acest moment nu se impune reinstituirea stării de urgență însă situația infectărilor este monitorizată cu atenție, spune ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
”Atributul pentru starea de urgență este al președintelui României. Noi, ca Institut Național al Sănătății, ca minister al Sănătății, văzând evoluția total nefavorabilă, propunem Comitetului Național pentru Situații de Urgență, care merge cu această situație la președinte. În acest moment nu este cazul unei situații de urgență”, a declarat ministrul Nelu Tătaru.
Klaus Iohannis: „Ține de noi să ne protejăm”
”Nu îmi doresc să reintroducem restricții, dar dacă numărul de cazuri crește în continuare, atunci probabil Comitetul Național va începe să propună anumite măsuri restrictive. Să nu ne imaginăm că, dacă este vară și plecăm undeva la munte sau la mare, scăpăm de virus. Din păcate, virusul merge cu noi și la mare și la munte. Ține de noi să ne protejăm”, a spus și președintele Klaus Iohannis.
Orban: „Vom lua orice măsură care se va impune”
”Dacă va fi nevoie, vom lua orice măsură care se va impune pentru că punem pe primul plan sănătatea românilor”, a adăugat premierul Ludovic Orban.
555 de cazuri noi de coronavirus în ultimele 24 de ore
„În contextul creșterii susținute a numărului de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus (COVID-19), Grupul de Comunicare Strategică atrage atenția asupra necesității respectării cu strictețe a măsurilor de protecție sanitară: purtarea măștii, păstrarea distanței, evitarea contactului direct cu alte persoane, igienizarea frecventă a mâinilor.
Rata de conformare față de măsurile de protecție sanitară reprezintă elementul central în gestionarea eficientă a crizei sanitare și în limitarea răspândirii virusului.
Încurajăm la conștientizarea pericolului determinat de infectarea cu noul coronavirus, la îndemnarea în mod respectuos a terțelor persoane să respecte măsurile de protecție, precum și la semnalarea către autorități a cazurilor în care acestea sunt încălcate”, se arată în comunicatul emis de Grpul de Comunicare Stratagică.